Tag Archives: Biserica Catolică

The Young Pope

N-am mai scris de mult o recenzie și asta pentru că nu am mai văzut de mult ceva demn de umila mea apreciere.

Glumesc, am mai văzut filme bune (cred), dar și seriale, cum ar fi Taboo, dar despre Taboo vorbește prea multă lume.

The Young Pope așadar, este un serial ușor atipic despre Vatican și Biserica Catolică deoarece așteptările publicului sunt probabil altele. Eu, de exemplu, care am văzut ambele seriale Borgia și aproape că am citit Păcatele familie Borgia de Sarah Bower, mă așteptam de la serialul ăsta la cele mai picante intrigi de la Vatican, la orgii monstruase, la crime perfecte, la taboo-ul Bisericii Catolice (oh shame on me!).

Și când colo ce să vezi? Jude Law interpretândul pe tânărul papă Lenny Belardo, un papă neconvențional pentru clerul instituției citate mai sus… Serios, omul e considerat un sfânt de cei care îl iubesc. Lenny are 47 de ani și nu are trecut, nu are niciun cadavru în dulap, e frumos de rupe inimi în bucați, dar nimeni nu a reușit să stabilească încă dacă e gay sau hetero pentru că…. surpriză!! Nu a cunoscut păcatul trupesc, nu există nici o mărturie a împreunării fizice cu vreo ființă.

Tânărul Papa Pius XIII e un personaj seducător, inteligent, abil, mereu cu un pas înaintea cardinalilor ce vor să-l compromită în dulcele stil roman, este extrem de discret pentru cineva cu atâta putere în mână, arogant, șiret, dar mai presus de toate el este un om…

Un om care are vicii și pasiuni, îndoieli și credințe; un papă care fumează fără să se ascundă, care bea Coca Cola Zero with Cherry, joacă biliard, si face glume… Ah, și era să uit… Tânărul papă se îndoiește de existența lui Dumnezeu!

Serialul, din puctul meu de vedere merită o continuare, merită o dezvoltare a poveștii pentru că e realizat foarte atentent. În jurul lui Lenny gravitează atât de multe contradicții, intrigi ecleziastice și politice, scene picante dar și emoționante încât, mie cel puțin mi-a stârnit curiozitatea.

The Young Pope este mai mult decât un serial despre Vatican, este mai degrabă un serial care îndeamnă la meditație, îndeamnă la a cugeta asupra a două chestiuni primordiale aș spune eu, păcat și virtute? Există ele? Care este diferența dintre ele? Cine le delimitează? Sau există vreo limită între cele două?